Izolarea fonică a apartamentului este un proces din ce în ce mai întâlnit în rândul locatarilor, întrucât nu vor să aibă probleme cu vecinii în ceea ce privește nivelul de zgomot. Unele persoane pot fi destul de sensibile la zgomote puternice, iar fonoizolarea este soluția cea mai eficientă pentru a nu mai deranjați de zgomotele vecinului. Izolarea acustică poate fi realizată prin două metode:
• Vecinul de la etajul superior își va construi o podea flotantă (pardoseala tehnică sau ridicată prin care se oferă un etaj structural ridicat deasupra unui substrat solid)
• Proprietarul în cauză care vrea să scape de zgomotele nadorite își va izola acustic tavanul, prin metode convenționale. Această soluție va fi cea mai potrivită, întrucât vecinul de sus sau de alături este posibil să nu fie dispus să recurgă la o metodă de izolare acustică. Pentru izolarea fonică față de vecinii de alături, poți alege între placarea independent a peretului comun cu vecinul sau placarea prin fixare mecanică de peretele comun.
Mulți dintre cei care locuiesc la bloc, apelează la izolarea fonică a apartamentului, întrucât vor să scape de zgomotele deranjante provocate de vecini. Ne dorim să avem parte de un somn liniștit sau de o după-amiază relaxantă în liniște, fără a fi nevoiți să ascultăm televizorul vecinului dat la un volum mare, aspiratorul sau o bormașină. Vrem să trăim într-un spațiu ce ne creeză o stare de relaxare, unde ne putem odihni după o zi obositoare la muncă. Putem deveni mai irascibili, iar durerile de cap se pot amplifica, dacă suntem nevoiți să trăim cu zgomotele produse de vecinii noștri. Așadar, izolarea fonică este cea mai eficientă metodă pe care o putem utiliza, pentru a nu mai fi deranjați și stresați de tot felul de zgomote.
Pentru o izola fonic un perete este necesar să:
• Determini frecvența pe care vrei să controlezi (înalte, medii sau joase). Un nivel de aproximativ 20 dB este ideal pentru a avea un mediu liniștit.
• Identifici tipul de zgomot – există trei tipuri de transmitere a zgomotului în sau din cameră:
a) Zgomot transmis prin aer – undele sonore se transmit în linii drepte prin aer. Atunci când sunt deschise ușile sau ferestrele aerul se mișcă în sau în afara unei structuri
b) Zgomote de impact sau zgomot transmis de vibrații – aceste tipuri de zgomote sunt cele de care vrem să ne scăpăm. Atunci când un val de sunt lovește o suprafață solidă, se produce o vibrație care se propagă spre spațiul de dincolo. La această categorie se încadrează o minge care cade pe podea, o bormașină, zgomotul unei boxe sau scăparea unui obiect greu pe podea.
• Decuplează pereții unul de altul – atunci când se realizează izolarea fonică este indicat să existe un spațiu cât mai mare între peretele real și materialul pe care îl folosim pentru izolarea acustică.
• Mărește masa peretelui despărțitor
• Folosește un material fonoabsorbant eficient – vată bazaltică, profile metalice, plăci de gips-cartofonoacustice, perete structural, etc
• Verifică toate căile prin care sunetul poate pătrunde în apartamentul tău
De asemenea, pe lângă pereți, trebuie isolate fonic și următoarele elemente:
• Podeaua – prin pardoseală se pot transmite zgomote deranjante pentru vecinul de la etajul inferior, așadar trebuie să vă asigurați că toate plăcile de parchet sunt separate de cele ale vecinilor. Înainte de montarea stratului de finisare al podelelor, se va folosi un material special pentru izolarea fonică în apartament.
• Ferestrele – pentru o izolare fonică eficientă, trebuie să ne asigurăm că alegem cel mai bun profil și sticlă. De asemenea, există profile pentru ferestre care au în componența lor trei garnituri de etanșare, una fiind special proiectată pentru izolarea acustică. Se va produce și o izolare termică eficientă.
• Ușile – o ușă trebuie aleasă cu grijă, pentru a exista o separare acustică între camere. De asemenea, ușa de la intrarea în apartament este importantă în delimitarea fonică, întrucât este în contact direct cu spațiul de tranzitare comun.
Astfel, nu veți mai auzi zgomote precum, trântitul ușilor, mutarea mobilei, zgomotul ascensorului, zgomote de pe scară, datorită ușii din materiale cu caracteristici fonoacustice.
• Tavanul – prin această componentă din apartament se transmit toate zgomotele produse de vecinul de la etajul superior. În cazul în care proprietarul de la etajul de mai sus nu dispune de o soluție de diminuare a zgomotului la nivelul propriei pardoseli, atunci va trebui să apelați la izolarea fonică a tavanului.
Puteți utiliza și o barieră de vapori, pentru un nivel optim de umiditate în casă, iar mucegaiul și igrasia nu vor fi o problemă pentru apartamentul tău.
Izolarea fonică a apartamentului are anumite beneficii de care vă veți bucura pe viitor. Viața la bloc poate fi destul de zgomotoasă, așadar o izolare acustică eficientă vă va permite să aveți parte de un somn odihnitor și de momente de relaxare după o zi obositoare.
Să vedem care sunt principalele beneficii ale unei izolări fonice la un apartament:
• Reducerea semnificativă a zgomotului produs de traficul stradal
• Diminuarea zgomotelor produse de vecinii de la un etaj superior
• Blocarea dispersarea zgomotului de la o cameră la alta
• Atenuarea zgomotelor de la un apartament la altul
• Facilitează odihna locatarilor și vei avea parte de clipe de relaxare
• Creșterea valori pe piață a apartamentului
Fantech vă pune la dispoziție materiale care contribuie la izolarea termică și fonică a apartamentulu, precum banda precomprimată pentru înlocuirea spumei ce actionează ca izolator termic și fonic îndeplinește toate standardele de calitate EnEV/ RAL. Banda de montaj ferestre Illbruck TP650 Trioplex are o utilizare rapidă și sigură la toată gama de ferestre și uși; are proprietatea de sigiliu permeabil la vapori, conform principiului "în interior mai etanș decât în exterior". Îndeplinind cerințelor EnEV, rezistentă la rafale de ploaie, banda de montaj ferestre Illbruck TP650 Trioplex are rol izolator termic și fonic.

Pași de urmat pentru izolare fonică apartament

Izolare fonică apartament – beneficii